Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucruri pe care nu le ştii despre somn

Publicat in Adevarul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Tot ceea ce se ştie despre somn este rezultatul ultimilor 25 de ani de cercetări, aşa că acest domeniu este destul de nou. Specialiştii din ziua de azi susţin că unul dintre cele mai nocive motive pentru somnul prea puţin sau chiar deloc este accesul neîntrerupt al lumii moderne la internet.

În epoca victoriană, înaintea inventării iluminatului electric, adulţii dormeau nouă-zece ore noaptea, având chiar perioade de odihnă mai lungi în timpul iernii, când se întuneca mai repede.

Ştim cu toţii deja cât de important este somnul pentru sănătatea noastră, cu beneficii asupra creierului, asupra reparării celulelor organismului şi chiar a învăţatului pentru cei mici. Mai mult, o oră în plus de somn, cum este cea „câştigată“ la trecerea orei de iarnă, a demonstrat că scade numărul accidentelor rutiere, cel puţin în Canada, spun specialiştii.

Extremele somnului sunt la fel de ciudate. De exemplu, recordul pentru cea mai lungă perioadă de nesomn a fost de 18 zile, 21 de ore şi 40 de minute, în timpul unui maraton de dat în leagăn. Cel care deţine acest record a raportat halucinaţii, paranoia, vedere înceţoşată, pierderi de memorie şi lipsă de concentrare.

Asemenea curiozităţi au fost adunate de Proiectul Naţional de Cercetare a Somnului din Australia. Te invităm să afli mai multe despre somn:

Este imposibil să îţi dai seama dacă cineva este treaz sau doarme fără o atentă supraveghere medicală. Oamenii pot aţipi şi cu ochii deschişi, fără să fie conştienţi că au adormit.

​ Visele, care odată se credea că apar doar în etapa REM a somnului, au loc într-o mai mică măsură şi în somnul non-REM. E posibil chiar să nu existe niciun moment al somnului nostru în care să nu visăm. Deşi visele din etapa REM sunt caracterizate de imagini bizare, visele din non-REM sunt repetitive şi urmează firul gândului conştient, lăsând prea pu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 28 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 24 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 59 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°