Fundaşul croat Josip Simunici a fost amendat cu 3.200 de euro pentru că a celebrat calificarea Croaţiei la Cupa Mondială scandând sloganuri pronaziste, a anunţat justiţia de la Zagreb.
După victoria din meciul cu Islanda, scor 2-0, Simunici a luat microfonul pe Stadionul Maksimir din Zagreb şi a strigat de patru ori: "Pentru patrie" (Za Dom), suporterii răspunzând "Suntem pregătiţi" (Spremni).
Aceste sloganuri datează din perioada în care Croaţia era aliata Germaniei naziste în timpul celui de-al doilea război mondial.
Simunici, 35 de ani, născut în Australia, a afirmat că gestul său a fost motivat doar de "iubirea pentru poporul croat şi patria sa".
"Este singurul motiv pentru care m-am dus să scandez cu suporterii", a declarat căpitanul formaţiei Dinamo Zagreb, negând "orice conotaţie politică" şi subliniind că nu a fost condus de "ură".
Gestul lui Simunici a fost condamnat de Guvern şi de preşedintele croat, Ivo Josipovici.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »