Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mult de jumătate dintre orădenii testaţi au aflat că au colesterolul crescut

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

În luna septembrie, Medsana şi Becel au oferit posibilitatea testării gratuite a nivelului colesterolului şi la Oradea, în cadrul campaniei Luna Inimii, prilej de care au profitat 574 de persoane. În cazul a mai mult de jumătate dintre ei, mai precis 55%, analizele au relevat că au nivelul colesterolului peste 200 mg/dl, cele mai afectate fiind persoanele peste 40 de ani şi în special femeile (63,2% din total).

Datele colectate confirmă, din păcate, ceea ce arată statisticile la nivel naţional: colesterolul crescut este inamicul din umbră pentru mai mult de jumătate din populaţia adultă a României. "Asta trebuie să ne încurajeze să adoptăm câteva schimbări simple în stilul de viaţă: consumul zilnic de fructe şi legume, înlocuirea grăsimilor animale din alimentaţie cu cele nesaturate (uleiuri vegetale, margarine tartinabile de calitate sau peşte gras), să facem 30 de minute de activitate fizică moderată în fiecare zi şi să evităm fumatul (sau locurile în care se fumează)", explică dr. Florin Mitu, medic primar cardiolog.

În perioada 1 - 30 septembrie, Becel, în parteneriat cu clinicile Medsana din 12 oraşe, a oferit gratuit teste de colesterol total, amintind românilor că păstrarea colesterolului în limite normale este esenţială pentru o inimă sănătoasă.

Testarea colesterolului total este un prim pas în evaluarea gradului de risc al unei persoane de a dezvolta afecţiuni cardiace. Verificarea periodică a nivelului de colesterol este cu atât mai importantă cu cât un nivel crescut de colesterol nu se traduce prin semne clinice, pe care pacientul să le poată identifica., dar depăşirea valorilor normale în mod constant, pe o perioadă lungă de timp, duce la depunerea colesterolului pe pereţii interiori ai arterelor, îngreunând circulaţia sângelui şi conducând, astfel, la probleme grave de sănătate. În luna septembrie, Medsana şi Becel au oferit posibilitatea

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 25 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 33 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°