Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explicaţia amuzantă a lui Reghecampf despre vacanţa de o săptămînă pe care a programat-o în plin sezon: ”Eu nu-mi luasem concediu!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Antrenorul a mers şapte zile în Statele Unite şi i-a lăsat pe secunzi să conducă antrenamentele

Reghecampf şi-a activat zilele de concediu în timpul sezonului, cu o vacanţă de o săptămînă în Statele Unite ale Americii. Antrenorul are o explicaţie-surpriză pentru decizia sa: "Eu n-am avut nici o zi liberă astă-vară, am muncit nonstop!". În vară, înainte să înceapă tururile preliminare din Champions League, echipa a beneficiat de două săptămîni libere, după petrecerea de cîştigare a titlului de campioană.

Laurenţiu crede că echipa nu suferă fiindcă el a plecat în concediu în timpul campionatului, nu în presezon. "Doar trei zile s-au antrenat fără ca eu să fiu prezent, deoarece în celelalte zile în care eu am lipsit au avut liber şi jucătorii. Oricum, antrenamentele din această perioadă au fost mai mult fizice şi le-a condus preparatorul. Programul meu nu are nici o legătură cu situaţia noastră din Liga Campionilor. Şi dacă am fi avut mai multe puncte în clasamentul grupei, tot aş fi ales să-mi iau această scurtă vacanţă", a detaliat Reghecampf la DigiSport Special.

Secundul Petrea şi preparatorul Neubert au format cuplul care a comandat pregătirea campioanei României la începutul săptămînii. Pentru Steaua urmează un program teribil, cel mai dens din tot sezonul, cu etape la zi şi restanţe în Liga 1, două meciuri în Champions League plus Cupa României.

"Mie mi s-a părut Steaua pragmatică în acest sezon. Dacă voi ziceţi că n-am mai jucat la fel de bine ca anul trecut, OK, dar nu-s de acord"

Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua

Antrenorul a mers şapte zile în Statele Unite şi i-a lăsat pe secunzi să conducă antrenamentele

Reghecampf şi-a activat zilele de concediu în timpul sezonului, cu o vacanţă de o săptămînă în Statele Unite ale Americii. Antrenorul are o explicaţie-

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident grav pe A1, sensul Pitești – București. Un șofer a blocat autostrada cu un CAMION, apoi s-a urcat pe cabină cu un steag în mână

Gandul acum 51 minute
Autostrada A1, sensul Pitești – București, a fost blocată duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, ambele fi

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum o ora
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 27 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 44 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum o ora
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°