Pentru prima oară în ultimii 19 ani, un premier chinez vine în România. Ţara de la Răsărit vizează atât investiţii în agricultura românească, cât şi în sistemul energetic şi în importante proiecte de infrastructură. Sursa: AGERPRES
Săptămâna viitoare are loc, la Bucureşti, vizita oficială a premierului Chinei, Li Keqiang. Prezenţa acestuia marchează organizarea în Capitală a două evenimente de amploare: reuniunea Prim-Miniştrilor din Europa Centrală şi de Est – China şi Forumul Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est. În ultimii 19 ani, aceasta este prima vizită a unui premier chinez în România, evenimentul fiind un răspuns la invitaţia primului ministru Victor Ponta, care a efectuat, în vară, o vizită în ţara asiatică. Premierul Chinei va fi însoţit de o delegaţie oficială (miniştri de finanţe, externe, comerţ, pentru dezvoltare) şi de oameni de afaceri, reprezentanţi a 200 de companii. Vizita delegaţiei chineze în România se derulează în perioada 25 – 28 noiembrie.
România, destinaţia investiţiilor chineze Pentru România, desantul chinez este una dintre cele mai mari oportunităţi pentru atragerea de investiţii. În timpul vizitei vor fi semnate mai multe acorduri, reprezentând scrisori de intenţie în domeniul energiei, cultural (ICR), domeniul sanitar-veterinar şi o serie de contracte comerciale. De asemenea, cele două ţări au convenit încheierea de acorduri pentru exporturi în China de carne de porc şi de bovine pentru reproducţie. Recent, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin anunţa că, în următorii ani, România va exporta peste 500.000 de vaci în China, primul lot urmând să plece către ţara asiatică în ianuarie 2014.
România este interesată într-o cooperare româno – chineză şi pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă, dar şi pentru construirea hidrocentralei Tarniţa - Lăpuşeşti. În plus, chinezii sun