Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Sâmbăta neagră" a comuniştilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 noiembrie 2013 ·

"Revoluţia" comunistă şi-a derulat ultimul episod sâmbătă. Anunţată cu surle şi trâmbiţe, mişcarea organizată de PCRM s-a dezumflat trist şi fără niciun efect, în PMAN, dând semnalul că opoziţia partidului lui Voronin atinge maximum de potenţial când se desfăşoară în săli închise, iar adepţii ei au portavoci şi blochează microfoanele.

Atunci când iese în stradă, acolo unde adună vânători de recompense politice şi oameni înfometaţi de prin raioane, care leşină pe stradă, "rivaluţia" nu numai că e catifelată, dar e şi roasă de moliile ridicolului.

De 10 ori mai puţini oameni decât anunţaseră comuniştii s-au adunat să răstoarne un guvern prea ocupat cu pregătirile pentru Vilnius ca să mai ţină cont de protestele din stradă ale unor oameni care, cantonându-se în nostalgiile unei epoci defuncte şi demult intrate în descompunere, speră să îşi reînvie tinereţea revoluţionară. Circa 7.000 de oameni, evaluare indulgentă a forţelor de ordine, s-au adunat în diferite puncte din Chişinău, pentru a-şi uni vocile în sloganurile dictate de conducerea PCRM.

În jurul orei 11 aceştia s-au apropiat de PMAN, acolo unde liderii comunişti, în frunte cu Vladimir Voronin, îi aşteptau pentru a-şi vărsa of-ul faţă de guvernare. Cântece sovietice de cătănie, lozinci scoase de la naftalina mişcării bolşevice, toate în interpretarea unui public format în mare parte din persoane de vârsta a treia de factură rusofonă, completat cu amatori de "o sută de grame na şaru (gratis)", aceasta a fost atmosfera aproape de compătimit în care PCRM şi-a fâsâit ultima suflare pe altarul anti-europeneismului.

Da, există în R. Moldova o categorie de populaţie, şi încă una consistentă, pentru care proiecţia despre viitor coincide cu amintirile despre trecut. Nimeni nu contestă acest lucru relevat atât de realitatea înconjurătoare, cât şi de investigaţiile sociologice. Memoria colectivă a unei p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 43 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 21 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°