Un turist a rămas blocat în nămeţi pe Transalpina, după ce s-a aventurat fără ca autoturismul să fie echipat corespunzător.
Salvamontiştii gorjeni intervin pentru a-l salva pe turist, potrivit adevarul.ro.
Turistul s-a deplasat pe Transalpina, fără să aibă maşina echipată cu lanţuri.
În ultimele zile, în zona montană a nins, iar pe drumul care stăbate munţii s-a aşternut un strat consistent de zăpadă.
Meteorologii au anunţat că zona montană va fi sub cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului, de astăzi dimineaţă, de la ora 4.00, până seara, la ora 22.00, iar în a doua parte a zilei şi Maramureşul, nordul Crişanei şi al Moldovei şi, local, Transilvania
În intervalul menţionat, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei.
Marţi şi miercuri va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării.