Primăria Constanţa a emis pe data de 22 noiembrie Certificatul de urbanism nr. 3437, al cărui beneficiar este Selgros Cash And Carry SRL (bulevardul Tomis 387). Potrivit certificatului de urbanism, beneficiarul va dezmembra terenul în suprafaţă de 40.000 mp, în trei loturi. Lotul I va avea o suprafaţă de 37.492 mp şi este construibil. Suprafaţa lotului II este de 2.378 mp, neconstruibil, cu destinaţia drum colector. Cel de-al treilea lot va avea o suprafaţă de 30 mp, cu destinaţia servitute Enel.
Selgros Cash & Carry Romania SRL este o societate a grupului Fegro/Selgros Germania, cu sediul în oraşul Neu Isenburg, lângă Frankfurt. Concernul a fost înfiinţat în 1989 prin fuziunea grupurilor comerciale Fegro şi Selgros. Compania a intrat pe piaţa din România în anul 2001 prin deschiderea primului magazin în Braşov, unde se află şi sediul administraţiei centrale. De atunci şi până în prezent grupul şi-a extins reţeaua şi în alte oraşe din ţară precum Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Oradea, Cluj, Arad, Craiova, Iaşi, Suceava sau Galaţi.
Primăria Constanţa a emis pe data de 22 noiembrie Certificatul de urbanism nr. 3437, al cărui beneficiar este Selgros Cash And Carry SRL (bulevardul Tomis 387). Potrivit certificatului de urbanism, beneficiarul va dezmembra terenul în suprafaţă de 40.000 mp, în trei loturi. Lotul I va avea o suprafaţă de 37.492 mp şi este construibil. Suprafaţa lotului II este de 2.378 mp, neconstruibil, cu destinaţia drum colector. Cel de-al treilea lot va avea o suprafaţă de 30 mp, cu destinaţia servitute Enel.
Selgros Cash & Carry Romania SRL este o societate a grupului Fegro/Selgros Germania, cu sediul în oraşul Neu Isenburg, lângă Frankfurt. Concernul a fost înfiinţat în 1989 prin fuziunea grupurilor comerciale Fegro şi Selgros. Compania a intrat pe piaţa din România în anul 2001 prin deschiderea primului magazin în