Cele mai bune patru echipe de polo din România (în urma ierarhiei stabilite la finalul primei părţi a Superligii Naţionale) se vor duela de mâine şi până duminică la Oradea în cadrul primului turneu play-off, grupa 1-4.
Campioana ţării, CSM Digi Oradea, care în sezonul regulat a terminat neînvinsă, pierzând doar 2 puncte, în urma remizei cu Steaua, va întâlni trei formaţii bucureştene, vicecampioana Dinamo, respectiv Steaua şi Sportul Studenţesc. Echipa pregătită de Dorin Costrăş porneşte cu prima şansă în cele trei dispute, antrenorul campioanei fiind hotărât să dea credit şi jucătorilor tineri din lot. În paralel, la Bazinul Floreasca din Capitală are loc primul turneu al grupei valorice 5-8, la care participă CS Crişul Lancetti Oradea. Pentru a mai diminua din cheltuielile formaţiilor participante, turneul va dura doar două zile, două etape fiind programate sâmbătă, iar unul, duminică. Obiectivul formaţiei pregătite de Eugen Băjenaru şi Kadar Kalman (jucător al CSM Digi Oradea) este ocuparea uneia din primele două locuri ale grupei (poziţiile 5 sau 6), asta deoarece, faţă de anul trecut, s-a modificat sistemul de desfăşurare a campionatului. Formaţiile pe locurile 1-2 se califica direct la turneul play-off, iar echipele clasate pe locurile 3-4 şi 5-6 vor disputa meciuri de calificare. Turneul play-off va cuprinde semifinalele, finala mică şi finala mare.
Programul jocurilor de la Oradea
Mâine, 29 noiembrie
ora 18.15 Steaua - Dinamo
ora 19.45 CSM Digi Oradea - Sportul Studentesc
Sâmbătă, 30 noiembrie
ora 14.00 Steaua - Sportul
ora 15.30 Dinamo - CSM Digi
Duminică, 1 decembrie
ora 11.00 CSM Digi - Steaua
ora 12.30 Sportul Studenţesc - Dinamo
Partidele vor fi transmise de Digi Sport.
Programul turneului de la Bucureşti
Sâmbătă, 30 noiembrie
ora 10.00 Amefa