Dacă vrei cu orice preţ să fii decan, cea mai bună soluţie este să îţi faci propria facultate. O dovedeşte proiectul de secesiune a Facultăţii de Istorie, în spatele căruia se află deputatul liberal Vlad Nistor.
Colega lui, Daniela Zaharia, nu a reuşit să ajungă decan la ultimele alegeri. De atunci încearcă diverse strategii. A încercat să transforme Departamentul de Istorie antică, Arheologie şi Istoria Artei într-o Facultate de Studiul Patrimoniului, dorind, nici mai mult, nici mai puţin decât jumătate din sălile de curs ale Facultăţii de Istorie. A anunţat cu surle şi trâmbiţe proiectul de secesiune la finalul lunii martie ca o nouă paradigmă epistemiologică.
A blocat sistematic şedinţele Consiliului Facultăţii de Istorie, prin ieşirea din sala de consiliu pentru a nu fi întrunit cvorumul necesar. A boicotat alegerile pentru Consiliu şi Senat. Câte nu a încercat tandemul Nistor-Zaharia, doar, doar vor reuşi să îşi facă o nouă sinecură.
Pentru a-şi pregăti succesul strategiilor instituţionale, echipa Nistor-Zaharia a reuşit să impună ministrului educaţiei divizarea domeniului „Istorie“ în două: Istorie, respectiv Studiul Patrimoniului. Nu mai contează că ambele au ca specializare şi Arheologia.
Noul Nomenclator al domeniilor şi specializărilor universitare adoptat în şedinţă de guvern la mijlocul lunii iulie înregistrează oficial acest nou domeniu, fără ca facultăţile de Istorie să fi fost consultate. Ca să fie înregistrate oficial la minister două cereri pentru noul domeniu, pe lângă demersul lui Vlad Nistor, au fost cooptaţi colegii din Alba Iulia, care, pentru a nu fi desfiinţaţi din lipsa studenţilor, suflă şi în iaurt.
Deoarece nu au reuşit oficial secesiunea Facultăţii de Istorie, din cauza opoziţiei ferme a celorlalţi profesori grupaţi în jurul decanului Adrian Cioroianu, imaginaţia creativă a strategilor caută noi soluţii