Preocupaţi să vegheze asupra micuţilor neastâmpăraţi, părinţii aflaţi la volan îşi pierd adesea concentrarea şi riscă să fie implicaţi în accidente rutiere.
Rujatul, vorbitul la telefon sau schimbarea unui CD cu muzică sunt doar câteva dintre îndeletnicirile care, practicate la volan, îi pot distrage atenţia şoferului. Iar situaţia devine şi mai delicată atunci când locul pasagerului adult este luat de un copil energic.
Rezultatele unui studiu condus de Centrul de monitorizare al accidentelor din cadrul Universităţi Monash, Australia, şi citat de „The Telegraph“, arată că piticoţii agitaţi sunt o bombă cu ceas pentru părinţi care şofează. Potrivit ipotezelor enunţate de specialişti, în timpul unei călătorii de 16 minute, părintele neglijează ruta pentru a-şi verifica odrasla aproximativ trei minute şi 22 de secunde, taţii fiind, în cele mai multe cazuri, mai neglijenţi decât mamele.
Pentru a contura aceste teorii, cercetătorii au realizat un studiu bazat pe un eşantion format din 12 familii, cu doi copii, ale căror vârste variau între 1 şi 8 ani. Timp de trei săptămâni, specialiştii au analizat comportamentul subiecţilor aflaţi la volan, prin intermediul camerelor de filmat montate în autoturismele acestora.
La sfârşitul experimentului, experţii au descoperit că micuţii pasageri sunt principalii factori care afectează capacitatea de concentrare a şoferului (12%), riscul producerii unui accident fiind mult mai mic în cazul folosirii telefonului mobil la volan (1%).
Mişcările bruşte şi supravegherea micuţului în oglinda retrovizoare (76,4 ), angajarea într-o discuţie cu el (16%), servirea copilului cu mâncare şi băutură (7%) sau joaca cu cel mic sunt câteva dintre activităţile pe care părintele le desfăşoară la volan, activităţi care, de altfel, pot creşte numărul ciocnirilor în trafic.
Citeşte şi:
60% din părinţi au recunosc