Dacă Şahtior câştigă pe „Old Trafford“, Şahtior va fi prima în grupă.
„Staţi calmi şi luptaţi până la sfârşit“. Îndemnul galeriei lui Şahtior Doneţk a fost preluat pe loc de jucătorii lui Mircea Lucescu, care au câştigat miercuri cu 4-0 duelul cu Real Sociedad din etapa a cincea a grupei A a Ligii Campionilor. Un succes care, coroborat cu victoria lui Manchester United, scor 5-0, pe terenul lui Leverkusen, a reaprins speranţa calificării în tabăra „minerilor“.
Însă pentru ca echipa ucraineană să meargă în primăvara Ligii trebuie să obţină cel puţin acelaşi rezultat pe „Old Trafford“ pe care Leverkusen îl va obţine pe terenul lui Sociedad. Iar Lucescu e încrezător: „Putem chiar să câştigăm grupa dacă vom câştiga în Anglia. Merităm să ne calificăm. Am jucat bine acasă cu Manchester şi Leverkusen. Şi puteam obţine un rezultat bun cu nemţii în deplasare, dar am avut două greşeli de portar, iar arbitrul ne-a dezavantajat“.
În cazul în care Şahtior se califică în optimile Ligii, ar fi a treia „primăvară“ europeană pentru echipa lui Lucescu din ultimii patru ani
Cea mai bună performanţă a „minerilor“ în Liga Campionilor este calificarea în sferturile de finală în 2010-2011. Atunci, Şahtior a pierdut cu Barcelona, scor general 1-5
Dacă Şahtior câştigă pe „Old Trafford“, Şahtior va fi prima în grupă.
„Staţi calmi şi luptaţi până la sfârşit“. Îndemnul galeriei lui Şahtior Doneţk a fost preluat pe loc de jucătorii lui Mircea Lucescu, care au câştigat miercuri cu 4-0 duelul cu Real Sociedad din etapa a cincea a grupei A a Ligii Campionilor. Un succes care, coroborat cu victoria lui Manchester United, scor 5-0, pe terenul lui Leverkusen, a reaprins speranţa calificării în tabăra „minerilor“.
Însă pentru ca echipa ucraineană să meargă în primăvara Ligii trebuie să obţină cel puţin acelaşi rezultat pe „Old Trafford“ pe care Leverkusen