La 28 noiembrie 1918 a avut loc proclamarea Unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional român, alături de unirea anterioară a Basarabiei, de la 27 martie, şi urmată de unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918. După cum se cunoaşte, Turcia a cedat Austriei, ca recompensă pentru ajutorul acordat în Războiul ruso-turc, întreg ţinutul Cernăuţilor, cea mai mare parte a ţinutului Sucevei, vechea capitală a Moldovei, cu mausoleul descălecătorilor de la Rădăuţi şi cu mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna. Timp de 144 de ani acest teritoriu românesc a rămas sub dominaţie austriacă. Imperiul habsburgic a nesocotit sistematic drepturile românilor la limba lor maternă, limba română, a stingherit dezvoltarea culturală şi a spoliat bogăţiile provinciei româneşti. Faţă de dominaţia străină, faţă de Viena, fruntaşii politici bucovineni au avut o conduită protestatară, începând cu episcopii Dosoftei Herescu şi Isaia Baloşescu, cu fraţii Hurmuzachi, cu mitropolitul Silvestru, cu dr. Gh. Popovici şi Iancu Flondor şi întreaga generaţie a Unirii.
Românii bucovineni au manifestat în permanenţă opoziţie faţă de politica de deznaţionalizare a guvernului austriac, o primă acţiune fiind manifestarea studenţească de la Putna din 1871, cu prilejul aniversării a 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii Putna. La acest eveniment au participat Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, viitorul istoric A.D. Xenopol, Ciprian Porumbescu şi alte personalităţi. Asociaţiile academice „Arboroasa”, „Junimea”, „Bucovina”, „Dacia”, societatea politică „Concordia” şi Partidul Naţional Român au militat pentru Unire. După participarea României la război de partea Antantei, a urmat prigoana asupra românilor bucovineni din partea habsburgilor. La 22 octombrie 1918, profesorul Sextil Puşcariu şi alţi patrioţi bucovineni au publicat primul