Vicepremierul Gabriel Oprea a inspectat, joi, din dispoziţia premierului, lucrările gazoductului Iaşi-Ungheni - conducta de interconectare a sistemului naţional de transport gaze din România cu sistemul de transport gaze din Republica Moldova, potrivit Biroului de presă al Guvernului.
Viceprim-ministrul pe probleme de securitate naţională a analizat stadiul lucrărilor de execuţie a gazoductului şi a discutat cu factorii responsabili despre măsurile prevăzute pentru perioada următoare. Gabriel Oprea a constatat, la finalul deplasării de lucru, că, în prezent, lucrările sunt în grafic şi vor continua să fie monitorizate în vederea finalizării acestora la termen.
Proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni s-a dezvoltat în baza unui Memorandum încheiat între Ministerele Economiei din România şi Republica Moldova şi are ca obiectiv realizarea interconectării între sistemele de transport gaze naturale din cele două ţări.
Promovarea proiectului este în conformitate cu Regulamentul UE nr. 994/2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale care prevede interconectarea sistemelor de transport gaze din ţările membre UE cu sistemele similare din ţările vecine.
În vizita de lucru, vicepremierul Gabriel Oprea a fost însoţit de consilierul de stat Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale, de secretarul de stat Ilie Botoş şi de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu. (Agerpres)
Vicepremierul Gabriel Oprea a inspectat, joi, din dispoziţia premierului, lucrările gazoductului Iaşi-Ungheni - conducta de interconectare a sistemului naţional de transport gaze din România cu sistemul de transport gaze din Republica Moldova, potrivit Biroului de presă al Guvernului.
Viceprim-ministrul pe probleme de securitate naţională a analizat stadiul lucrărilor de execuţie a gazoductului