Şaisprezece primării din Germania o roagă pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, să le ajute să facă faţă afluxului imigranţilor din România şi Bulgaria, scrie ziarul expre.co.uk. Sursa: esserecomunisti.it
Aceştia s-au plâns de faptul că se confruntă deja cu o creştere puternică a sosirilor din cele două ţări, iar anularea restricţiilor, de la 1 ianuarie, va creşte afluxul.
Primarii au menţionat că temerea cea mai mare este legată de venirea cetăţenilor de etnie romă, care, spun aceştia, nu au deloc experienţă în traiul din ţările Europei de Vest şi în "convenţiile coabitării".
Cetăţenii sunt efectiv copleşiţi de numărul mare al acestor emigranţi, iar tensiunile sunt exploatate de "forţe xenofobe şi grupările de extrema-dreaptă".
Edişii spun că nu neagă dreptul cetăţenilor din Estul Europei de a căuta un loc de muncă, şi admit că aceştia pot avea un efect benefic asupra economiei.
Dar spun că dreptul la libera circulaţie din UE are consecinţe sociale.
Primarul din Duisburg spune că ar fi bine ca România şi Bulgaria să primească ajutoare pentru a se dezvolta, astfel încât cetăţenii lor să nu fie nevoiţi să caute de lucru în altă parte.