Concurența pentru președinția FRF este un subiect pe care propagandiștii folclorici îl zemuiesc cu aleasă hărnicie. Guțanii livrează brașoave la prețul exclusivităților și al senzaționalului, iar fraierii dau buzna la tarabă. Fiindcă prostia nu se impozitează.

Prima întărâtare a neghiobiei a fost provocată de zvonul conform căruia alegerile vor fi grăbite spre ianuarie, anul viitor. Mâncătorii de minciuni au hărnicit pe acest subiect în urmă cu mai bine de-o lună. Dar dezmințirea documentării riguroase i-a băgat într-o parcare temporară pe ierbivorii informației. Rumegătorii încăpățânați, de la o televiziune a abundenței sportive, n-au avut însă diegstie liniștită. Și s-au trezit în regurgitări pe aceeași temă, morărind din nou, cu încăpățânare caracteristică, pe tema devansării alegerilor de la FRF. Din odihna minții au fabricat ei și o motivare perversă a grăbirii evenimentului. Anume aceea că Mircea Sandu, partizan fiind, ar dori să-i păgubească pe contracandidații lui Gică Popescu de posibilitatea de a-și etala, într-o campanie bine așezată, bunele intenții. Minciuna a fost însă schilodită din nou de adevăr. Alegerile se vor desfășura la timpul lor, lăsând pretendenților la șefia FRF răgaz suficient pentru campanie.

Amenințarea candidaturilor, care de care mai inedită, reprezintă un alt subiect de îngrășare a senzaționalului. Resuscitarea lui Constantin Iacov, reabilitarea orgolioasă a lui Avram tatăl, arbitrajul revoltatului Adrian Porumboiu sau ieșirea din espectativă a generalului Iordănescu activează scenarii de imaginație suferindă. Cert este că deocamdată doar doi candidați și-au asumat responsabilitatea cursei: Gică Popescu și Răzvan Burleanu. Primul vine dintr-o îndelungă activitate la vedere și este contestat, conform unui ritual cu specific local, pe măsură. Celălalt vine din mini-fotbal și mini-cunoaștere. Are așadar avantajul de