Premierul Victor Ponta consideră că preşedintele Traian Băsescu este lipsit de discernământ şi afirmă că gestul acestuia de a nu aproba memorandumul cu FMI este o dovadă foarte clară de iresponsabilitate, şeful statului dorind să se răzbune împotriva Guvernului şi a românilor care nu l-au votat.
El a precizat, la Antena 3, că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a început discuţii informare cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene (CE), dar că Guvernul încearcă la acest moment să nu inflameze lucrurile.
"Trebuie să vedem în perioada următoare ce măsuri avem să contracarăm şi să diminuăm pagubele pentru cetăţeanul de rând. O să încercăm să găsim soluţii să trecem de aceste blocaje. Chiar mâine, în Parlament, vom analiza situaţia", a spus Ponta.
El a arătat că, în acest moment, relaţia României cu instituţiile financiare internaţionale este suspendată, iar lipsa de credibilitate astfel rezultată poate genera creşteri de dobânzi la împrumuturi şi ale ratingurilor de ţară, la care se adaugă şi imposibilitatea creşterii gradului de cofinanţare a proiectelor europene din partea UE, fără să fie însă "efecte imediate foarte grave".
Întrebat dacă există motive pentru suspendarea preşedintelui, Ponta a răspuns că motive există, dar nu vrea să anunţe intenţii în condiţiile în care "AMR"-ul rămas până la încheierea mandatului acestuia curge.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.
Premierul Victor Ponta a declarat pentru MEDIAFAX că, în aceste condiţii, România nu mai are practic acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Discutarea în board-ul FMI a scrisorii de intenţie şi a memorandumului de politici economice încheiate cu autorităţile române, programată pentru luna dece