Parlamentarii democrat-liberali nu vor participa la lucrările comisiei speciale privind achiziţia de teren agricol de către fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a anunţat ieri preşedintele PDL, Vasile Blaga. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
El a motivat că USL încearcă prin această comisie să distragă atenţia de la dezbaterea bugetului. Şi după ce Victor Ponta a anunţat că a fost amânată constituirea comisiei până după votarea bugetului, PDL a rămas pe poziţie.
Întrebaţi de ce nu se duc la comisie, pentru a se lupta acolo cu reprezentanţii USL, democrat-liberalii nu au avut răspunsuri convingătoare.
"Nu participăm la comisii care nu au legătură cu realitatea. Nu aflăm mai multe lucruri participând la lucrări, şedinţele sunt publice şi putem afla prin intermediul dumneavoastră (al presei -n.r.)", a declarat liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader. El a mai spus că democrat- liberalii nu sunt de acord cu constituirea unei astfel de comisii şi nici cu obiectivele acesteia şi de aceea nu participă la lucrări.
"Vehemenţii" de la EVZ
La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a spus că nu participă la jocuri politice personalizate. "Dacă am fi participat le-am fi validat această comisie. Este o comisie injustă, nu are ce căuta în Parlament. La fel ca şi Roşia Montană. Nu fac altceva decât să consume timpul parlamentarilor cu prostii", a declarat Paul.
La insistenţele EVZ că PDL, în calitate de partid de opoziţie, ar fi trebuit să facă parte din această comisie, Andreea Paul ne-a acuzat că suntem "vehemenţi".
"Parlamentul nu are ce căuta în astfel de anchete. Nici Crin Antonescu nu a fost convins de justeţea acestui demers. Au fost săptămâni de discuţii între el şi Ponta", a adăugat Andreea Paul.
Democrat-liberalii au preferat să dea bir cu fugiţii şi cu alte ocazii. Ei nu participă nici la subcomisia senatorială privind anchetarea