O echipă românească de cercetare medicală s-a întors cu medalia de aur de la Brussels Innova, Târgul de inovații de la Bruxelles, pentru BIOCOND NERV, o tehnologie care permite regenerarea mult mai rapidă a suturilor nervilor periferici. Produsul le va permite pacienților cu venituri modeste accesul la un tratament care momentan costă enorm.
BIOCOND NERV este rezultatul cooperării dintre Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Textile Pielărie și Institutul de Biologie și Patologie Celulară "Nicolae Simionescu" are o importanță deosebită atât din punct de vedere medical, cât și comercial.
Există două firme în lume care produc tehnologii asemănătoare, dar cu prețuri de 500 de dolari pentru un tub de 2 centimetri. Produsul românesc costă în jur de 30 de euro.
„Sunt situații în care capetele unui nerv secționat nu se pot sutura cap la cap. În acest caz, variantele terapeutice sunt folosirea unei grefe nervoase recoltată din altă parte a corpului uman (cu un deficit senzitiv corespunzător) sau folosirea de conductoare tubulare de regenerare (tuburi). Produsul nostru are aplicabilitate imediată. Noi intenționăm să-l folosim în operații de microchirurgie a nervilor periferici, cu consimțământul prealabilă al pacientului. Regenerarea nervoasă este, practic, ultima frontieră în microchirurgie; de 30 de ani nu s-a schimbat mai nimic, se fac aceleași proceduri, cu aceleași rezultate.
În 2005, făcusem niște experimente cu tuburi de silicon, dar care nu erau resorbabile, iar lucrarea mea de doctorat a fost chiar despre Metode Moderne de Regenerare a Nervilor Periferici”, spune Dr. Dragoș Zamfirescu, medic primar în chirurgie estetică, plastică și microchirurgie al Clinicii Zetta.
Echipa din spatele acestei inovații este alcătuită din Ing. Mădălina Albu, Prof. Ioan Lascăr, Dr. Dragoș Zamfirescu,