Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt ani de procese pentru jefuitorii cetăţilor dacice. Instanţa decide soarta aurarilor într-o zi fatidică

Publicat in Adevarul, marți 3 decembrie 2013 ·

Curtea de Apel Alba Iulia va da soluţia în cel mai vechi dosar al căutătorilor de comori din Munţii Orăştiei, în 18 decembrie. Tot într-o zi de 18 decembrie, în urmă cu patru ani, Tribunalul Hunedoara i-a condamnat la pedepse aspre hunedorenii judecaţi pentru traficarea unor tezaure de milioane de euro. Sentinţa a fost atacată atunci la instanţa superioară.

Cel mai vechi dosar al căutătorilor de comori din cetăţile Munţilor Orăştiei a fost soluţionat, iar Curtea de Apel Alba Iulia va pronunţa sentinţa în 18 decembrie.

În 18 decembrie 2009, cei 12 hunedoreni anchetaţi în acest dosar au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la pedepse de până la 12 ani de închisoare. Au contestat decizia instanţei, iar procesul a fost reluat la Curtea de Apel Alba Iulia. „Astăzi, magistraţii au decis amânarea pronunţării soluţiei la apelul declarat în acest dosar, pentru 18 decembrie 2013. Au fost foarte multe concluzii scrise depuse în cauză şi de aceea magistraţii au decis amânarea pronunţării. Soluţia Curţii de Apel nu va fi definitivă, ea putând fi atacată cu recurs”, a precizat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Ani grei de închisoare

În dosarul comorilor dacice, înregistrat pentru prima dată pe rolul unei instanţe în anul 2005, sunt inculpaţi Iulian Ceia, considerat liderul grupării infracţionale, Ciprian State Hidişan, Ion Nedelcu, Adrian Nistor, Florin Nistor, Mugur Nedelcu, Mihai Zerkula, David Magda, Ioan Petru Groza, Alberto Deak, Ileana Vasinca şi Ioan Vasinca. Cu excepţia lui Ioan Vasinca, ceilalţi 11 hunedoreni au fost condamnaţi la pedepse între trei ani şi doisprezece ani de închisoare. Hunedorenii implicaţi în acest dosar sunt acuzaţi că în perioada 1997 – 2005 ar fi sustras mai multe tezaure de bijuterii, monezi şi obiecte de valoare antice. Printre bunurile care au ajuns pe piaţa neagră a antichi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 26 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 21 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°