Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ASF menţine amenda dată lui Arpad Paszkany

Publicat in Bursa, miercuri 4 decembrie 2013 ·

* "Assix Architecture Cluj-Napoca" a scăpat de amendă, în urma contestaţiei

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a respins contestaţiile finanţatorului grupării de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany, şi Anamariei Feher - acţionari ai "Companiei de Informatică Aplicată Cluj-Napoca" (SOEL) -, împotriva amenzilor de câte 10.000 de lei, primite în septembrie.

Totodată, Autoritatea a admis plângerea formulată de societatea "Assix Architecture" Cluj-Napoca, care fusese sancţionată, în luna septembrie, cu amendă de 9.900 de lei (reprezentând 10% din cifra de afaceri), în calitate de acţionar la "Compania de Informatică Aplicată Cluj-Napoca" (SOEL).

Motivul amenzilor a fost faptul că cei trei acţionari SOEL nu ar fi res¬pectat prevederile în ceea ce priveşte obligaţiile de raportare a deţinerilor de acţiuni, neraportând faptul că acţionează în mod concertat, având împreună o deţinere de peste 90% în drepturile de vot la "Compania de Informatică Aplicată Cluj-Napoca".

Astfel, Arpad Paszkany şi Anamaria Feher au rămas cu obligaţia achitării amenzilor. ASF nu a precizat de ce a admis contestaţia "Assix Architecture" şi de ce le-a respins pe celelalte.

La de 30 iunie 2013, finanţatorul grupării "CFR Cluj", împreună cu Ana Maria Feher şi cu "SC Assix Architecture" (fosta "SC Baucom") deţineau cumulat 276.538 de acţiuni, reprezentând 93,73% din capitalul social al SOEL.

Potrivit legii, acţionarii, individuali sau care acţionează în mod concertat, care depăşesc pragul de deţinere de 33% la o companie listată, sunt obligaţi să deruleze o ofertă de preluare adresată celorlalţi acţionari.

Autoritatea a considerat că transferurile dintre cei trei, din datele de 7 şi 21 iulie 2011, cu acţiuni SOEL, au fost tranzacţii negociate în prealabil.

Potrivit ASF, mandatarii lui Arpad Paszkany, Feher Anamaria şi "SC Assix Architecture SRL Cluj

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 42 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 19 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 41 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 53 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°