Parlamentul European se va pronunţa în această lună privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni care călătoresc în UE. Anunţul a fost făcut de către Marian-Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului Partidului Popular European din Parlamentul European.
„Procedura este foarte simplă şi se va derula în felul următor: Comisia Europeană va trimite Parlamentului European o propunere de schimbare a legislaţiei - ceea ce înseamnă că în cadrul unui regulament se vor trece, pur şi simplu, dintr-o anexă în alta categoriile de persoane care trebuie să aibă sau nu viză. Acolo sunt toate statele, nu doar Moldova. E foarte simplă procedura, să vedem cât de simplă va fi discuţia în Parlament. Deci, eu cred că această propunere vine în plen săptămâna viitoare, la sesiunea de la Strasbourg, şi mă bucur foarte mult“, a precizat eurodeputatul român, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.
Potrivit lui, acesta este „încă un semnal că Uniunea Europeană susţine Republica Moldova şi un fel de contrapondere la ceea ce face Federaţia Rusă“.
„Federaţia Rusă a făcut presiuni în chestiunea exporturilor de vinuri moldoveneşti, comisarul Cioloş (n.r. Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură) a luat acea masură de deschidere a pieţei europene pentru aceste vinuri. Liberalizarea vizelor va avea un impact extraordinar, căci există foarte mulţi moldoveni care lucrează sau care au rude plecate la muncă în UE“, a mai spus Marian-Jean Marinescu.