Ieri, pentru câteva ore, Republica Moldova a fost în centrul atenţiei mondiale. Şi asta pentru că „secretarul de stat al SUA, John Kerry, a călcat pe pământ moldovenesc“, după cum a titrat o instituţie de presă.

A ieşit cu pas săltăreţ din avion, cu faţa luminată de un zâmbet larg, pe care l-a purtat mereu cât a stat la Chişinău, ni s-a adresat simplu, călduros, ca un vechi şi bun amic care ţi-a trecut pragul pentru a-ţi spune că ţine la tine şi la prietenia voastră.

E în stilul americanilor, îmi veţi spune. Ştiu. Şi totuşi, nu mi-l imaginez pe preşedintele rus Vladimir Putin sau pe ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, vorbind de la egal la egal cu noi, o ţară mică în comparaţie cu Statele Unite şi Federaţia Rusă. Mică, dar voinică, se pare. Pentru că rezistă presiunilor şi tentaţiilor Estului şi a demonstrat că vrea într-adevăr să se rupă de trecutul comunist şi să iasă din ţarcul euroasiatic pe care încearcă să-l reclădească Putin. Locul nostru nu este acolo, ci în Europa, de unde ne-a smuls criminalul de Stalin.

Reunirea cu România, ceea ce ar fi opţiunea cea mai firească, este, deocamdată, un vis frumos, faţă de care sunt reticenţi şi mulţi oameni de rând, şi majoritatea politicienilor (unii chiar se opun deschis), atât în dreapta, cât mai ales în stânga Prutului. În timp ce integrarea europeană a Republicii Moldova este posibilă, trebuie doar să nu ratăm şansa istorică unică ce ni s-a ivit acum – ţara noastră a fost vedeta Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, Uniunea Europeană ne-a întredeschis uşa, fie şi pentru asociere, pentru început. Acum şi SUA ne asigură de sprijinul lor în acest demers ambiţios al nostru.

Rămâne să avem suficientă inteligenţă pentru a valorifica acest credit de încredere ce ni se oferă, fără a ni se cere în schimb altceva decât să facem reforme, să ne democratizăm ţara, să asigurăm respec