Președintele PNL, Crin Antonescu va efectua azi și mâine o vizită în Republica Moldova, la inițiativa președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Corman.
În cadrul vizitei, Antonescu va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu şeful Legislativului, Igor Corman, cu membrii Comisiei Comune Interparlamentare pentru Integrare Europeană, cu premierul Iurie Leancă, precum şi cu reprezentanţi ai Executivului moldovean, informează Agerpres.
Antonescu va fi însoţit de senatorul Florin Constantinescu, preşedinte al comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, dar şi de Dan Mihalache, secretar general adjunct al Senatului.
Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicaţiile online - www.evz.ro