* ASF: "Concertarea fondurilor cu administratorii lor, presupusă din oficiu"
* Costel Ceocea, SIF2: "Putem presupune că SIF1 şi SIF4 acţionează concertat, ceea ce este o abordare cât se poate de eronată"
Fondurile de investiţii şi SIF-urile sunt considerate că acţionează concertat cu administratorii lor, potrivit unui aviz dat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, la începutul săptămânii.
Prevederile se aplică fondurilor închise şi deschise, fondurilor de pensii, SIF-urilor. Potrivit avizului, vor fi considerate concertate şi fondurile care au acelaşi administrator.
Această măsură pare să nu convină SIF-urilor, în condiţiile în care anul acesta SIF1 Banat-Crişana a preluat jumătate din SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, iar SIF2 Moldova şi-a anunţat intenţia să preia cealaltă jumătate.
Costel Ceocea, preşedintele "SIF2 Moldova", ne-a declarat că este surprins de avizul dat de către ASF, în condiţiile în care, în ultima perioadă, s-a văzut o deschidere mare din partea ASF pentru revizuirea legislaţiei, astfel încât aceasta să fie aliniată cu cea europeană.
"Această dispunere modifică deciziile actuale ale CNVM din 2007, prin care, până la proba contrarie, SAI şi fondurile administrate nu acţionează în mod concertat", ne-a mai spus preşedintele SIF2, care a mai adăugat: "După şase ani, timp în care s-au făcut anumite progrese, cum ar fi ridicarea pragului (n.r. de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5%), iată că avem o dispunere de măsuri care anulează modul de abordare. În urma acestui aviz, putem presupune că «SIF1 Banat-Crişana» acţionează în mod concertat cu «SIF4 Muntenia», ceea ce este o abordare cât se poate de eronată".
Costel Ceocea s-a declarat surprins în mod negativ de avizul Autorităţii: "Ne surprinde. Ar trebui să fim preocupaţi de dereglementare. Societatea mamă a unui SAI se prezumă din sta