Cred că sunt capabil să înțeleg ura din jurul lui Băsescu,fie ea pro, fie ea contra: ura dezlănțuită, ura asemenea iubirii, ura care ține minte, inventariază, inventează și, câteodată, delirează, ura celui pasionat de ura sa ca ins pro și ins contra. Vă rog să observați că, la noi, ura asta este expresia unui amestec colorat de Sicilie a corupției cu Peninsulă Blacanică a gesticulației lexicale.

Să ne înțelegem: nu condamn ura publică, o iau ca pe un dat, o studiez amuzat și încerc să o pricep. Accept că ura (ca iubirea) este manifestare liberă, atunci când se naște din suflet. Animus și anima. Atena și Ierusalimul. Minte și suflet. Iubirea este a sufletului, atunci când este adevărată: iubirea adolescentului pentru colega din banca din primele rânduri – iubirea ascunsă și necondiționat liberă. Este ușor de priceput că nu se poate să-l obligi pe teenager să fie altfel decât îi dictează sufletul. Geaba îi spui că subiectul iubirii sale este bașoaldă, bătrână, curvă. Orice i–ai spune, vorbești singur ca profetul în pustie.

Reiau! În ură (ca în iubire) ești necondiționat liber, în ură (ca în iubire) trăiești sentimental; și în ură ești cu anima, cu Ierusalimul, cu sufletul. În ură (ca și în iubire) nu încape argumentul rațional. În ură( ca și în iubire) argumentele pro și contra sunt predici în deșert. Ura (ca iubirea) este inevitabilă și imuabilă, nimic sau aproape nimic nu te poate scoate din ură (ca și din iubire) : doar timpul, câteodată.

Cum stăm în politică? Dar în media? Chiar urâm? Chiar iubim? Sau îndeletnicirea asta este mai degrabă a celorlalți, a manipulabililor de toate soiurile, calibrele, anvergurile. Este limpede de priceput că ești liber în ura și în iubirea ta când ești sincer. Ești sincer, dacă nu îți este cumpărată iubirea sau ura. Dacă ești cumpărat, atunci ești asemenea fetelor de la bordel care oftează cu pricepere