Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drum judeţean de toată jena între Băleşti şi Bogza. Balastul pentru 7,8 kilometri a ajuns doar pentru 2 kilometri

Publicat in Adevarul, vineri 6 decembrie 2013 ·

Firma Sotirex, condusă din umbră de deputatul PSD Victor Roman, a balastat doar doi kilometri din cei 7,8 cât avea obligaţia prin contract.

Drumul judeţean 205 F, care face legătura între Băleşti şi Bogza, este la ora actuală aproape impracticabil.

Nici un şofer nu mai are curajul să se încumete la o astfel de aventură de a merge pe drumul aflat în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea, instituţie al cărei preşedinte are curajul să spună că Vrancea are cea mai bună reţea de drumuri din ţară.

Până şi microbuzele de călători care au rute zilnice pe acest drum sunt nevoite să ocolească pe la Râmnicu Sărat pentru a ajunge la destinaţie.

Pentru localnici, strigător la cer este faptul că firma Sotirex, despre care toată lumea ştie că în spatele ei se află deputatul PSD Victor Roman, firmă care a câştigat de la Consiliul Judeţean Vrancea contractul de balastare a acestui drum, în lungime de 7,8 kilometri, a făcut reparaţii doar pe doi kilometri şi a plecat, considerând că şi-a încheiat treaba.

„Oamenii au dreptate să fie supăraţi. Cei de la Consiliul Judeţean spun că cel mai important segment din acest drum figurează la categoria drum comunal şi nu judeţean şi că trebuie să ne ocupăm noi de întreţinerea lui. Ori acest lucru nu este adevărat. Au balastat doar doi kilometri, ce a fost mai uşor, iar drumul cu adevărat afectat l-au lăsat aşa. Constructorul mi-a spus clar că nu are alte materiale”, ne-a declarat primarul comunei Sihlea, Ene Stoica.

Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean Vrancea îi plăteşte firmei Sotirex balastarea a 7,8 km de drum şi firma în caută face lucrarea doar pe sfert.

Aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte ocazii, după cum au arătat procurorii DNA într-un rechizitoriu aflat şi astăzi pe masa instanţelor de judecată, în cauz fiind alţi "minunaţi" constructori din Provincia Europeană Vrancea, cum îi place ba

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°