S-au jignit şi săptămâna aceasta. Fără prea mult efort, politicienii, căci despre ei este vorba, au reuşit să mai scoată o serie de "perle". "Evenimentul zilei" a făcut o selecţie a celor mai "interesante" declaraţii pe care vi le prezentăm:
Vasile Blaga, preşedintele PDL: "Dacă mergem singuri în alegeri asta nu înseamnă aroganţă, nu ne-aţi auzit atacând pe nimeni chiar dacă în fiecare zi suntem atacaţi. Culmea, de cei care spun să ne unificăm, de nişte scame plecate de la noi, nici măcar nu sunt franjuri."
Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, în replică la cele spuse de Blaga: "M-aş fi bucurat să vorbim despre stofă nu despre scame, pentru că nu-mi place, tot aşa cum nu-mi place să vorbesc despre petice".
Ilie Sârbu, senator PSD: "A ajuns în pragul falimentului mental. Să găsim o formulă să îl aducem la realitate pe dl. Traian Băsescu. A atins la ora actuală culmea demenţei".
Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, despre autostrada suspendată: "Eu continui să cred că, dacă ne ducem pe dedesubt, cu tuneluri, este mai ieftin decât să expropriez case sau terenuri".
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, către deputatul Remus Cernea: "Aveţi vreun protest legat de cămăşi? Noi le purtăm. Dumneavoastră, nu. Nu aveţi resurse financiare pentru cămăşi, că am văzut că vă place la televizor?(...) Nu aveţi (dreptul la replică, n.r.), că nu v-am pronunţat numele. Aşa faceţi când vorbiţi acasă la dumneavoastră".
Victor Ponta, premierul României: "O să mă şi vaccinez, dar eu nu cu răceala am probleme, ci cu altele!"
Ioan Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţan Vâlcea, despre deputatul PNL, Cristian Buican: "E tâmpit. Mai nou, în fiecare zi se duce la vânătoare. În loc să se ducă în Parlament, merge şi omoară animale!".
Gheorghe Flutur, secretar general al PDL: "Cei din USL au trecut de la autostrăzi suspendate