Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va monitoriza permanent TVR 3 - care, începând de vineri, este o televiziune "dedicată valorilor rurale, ecologice şi de mediu" -, pentru a vedea dacă acest post respectă legislaţia audiovizualului, a declarat, vineri, Laura Georgescu, preşedintele CNA, potrivit Mediafax.
Preşedintele CNA a făcut referire la o scrisoare adresată joi Parlamentului de trei membri ai Consiliului (Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea), privind protocolul semnat de Societatea Română de Televiziune (SRTv) cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi transformarea TVR 3 într-o televiziune dedicată valorilor rurale, ecologice şi de mediu. Georgescu a făcut referire totodată la cererea Narcisei Iorga de introducere pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului de joi, 5 decembrie, a subiectului TVR - MADR, solicitare respinsă prin votul a 8 membri ai CNA.
"Ieri, la începutul şedinţei publice, pe ordinea de zi comunicată public cu 24 de ore anterior, cum ne obligă legea, am primit solicitarea colegei mele de discutare a protocolului încheiat între cele două instituţii (...) Am supus la vot propunerea şi nu a trecut. Opt membri au respins propunerea din 10 prezenţi", a spus Laura Georgescu, precizând că între CNA şi SRTv există deja o comunicare în privinţa TVR 3.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va monitoriza permanent TVR 3 - care, începând de vineri, este o televiziune "dedicată valorilor rurale, ecologice şi de mediu" -, pentru a vedea dacă acest post respectă legislaţia audiovizualului, a declarat, vineri, Laura Georgescu, preşedintele CNA, potrivit Mediafax.
Preşedintele CNA a făcut referire la o scrisoare adresată joi Parlamentului de trei membri ai Consiliului (Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea), privind protocolul semnat de Societatea Română de Televiziune (SRTv)