Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizita Lui Gerald Ford în România

Publicat in Historia, vineri 6 decembrie 2013 ·

La începutul lunii august 1975 președintele american, Gerald Ford, vizitează România. Președintele american a sosit la București de la Helsinki, unde, alături de alți 34 de șefi de state semnase documentul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa. Contextul vizitei în România a preşedintelui american Gerald Ford La sfârșitul anilor 1960 și în anii 1970, regimurile comuniste au dat semne că se deschid către lumea occidentală după ce în anii 1950-1960 relaţiile erau reci. Aceasta nu a însemnat că Razboiul Rece dintre cele doua blocuri a încetat. România a avut relaţii speciale cu SUA în anii ‘60-’70 materializate prin vizitele presedinţilor Richard Nixon (2 august 1969) şi Gerald Ford (2 august 1975). Motivele pentru care aceste relaţii între ţări din blocuri diferite au fost posibile au tinut de interesele strategice de moment ale celor doua parti: SUA voiau sã facã o breşă în blocul socialist condus de URSS, iar România avea interese economice. Aceste vizite nu s-au încheiat însa cu rezultate importante privind apropierea României de democraţia occidentală, ele soldându-se numai cu colaborări economice limitate. Percepţia Occidentului cu privire la așa-numitul liberalism al lui Ceaușescu avea sa fie o mare dezamăgire la sfîrșitul anilor 1970 şi în anii 1980 . Populaţia a primit foarte bine aceste schimburi de vizite, ba chiar mai mult, la început au adus şi un moment de dezlănţuire a unor speranţe în rândul românilor. Se spera ca vizitele americanilor în România să aducă o ameliorare a situaţiei din ţară, unii gândindu-se chiar la o eliberare a României de sub ocupaţia comunistă în 1969. Lucrurile, desigur, nu au stat aşa, iar vizita lui Gerald Ford în România nu a mai trezit un la fel de mare interes în randul populaţiei ca cea a lui Richard Nixon. Intre 30 iulie şi 1 august 1975 Nicolae Ceauşescu a participat la Conferința pentru Securitate și

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 45 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 36 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 33 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

OMS avertizează că urgenţa climatică este, „în esenţă, o criză sanitară”

G4Media acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”, care nu mai este „o situaţie ipotetică din viitor, (ci) este aici şi

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°