Românul care a intrat în “Cartea Recordurilor” pentru că a alergat 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente a fost în direct la “Adevărul Live”. Andrei este şi campion mondial la ultratriatlon şi tatăl a doi copii.
Andrei Roşu, omul care poate fi un model pentru noi toţi, a fost invitat la “Adevărul Live”. Iată câteva dintre afirmaţii şi interviul integral în format video.
"La 16 ani, când eram în liceu, visul meu era să fac parte dintr-o trupă. Împreună cu câţiva colegi am format
Hobbyul cu sportul a apărut acum patru ani, în 2009. Aveam 35 de ani şi articulaţiile odihnite. Mă îngrăşam cam un kilogram pe an. Primul obiectiv a fost să schimb stilul de viaţă şi am început cu alergatul. M-am gândit că dacă aleg un maraton de oraş e mai simplu, şi atunci am ales maratonul de la Polul Nord.
E trist că sunt mulţi copii mici supraponderali, se face prea puţin sport. Dacă noi, ca părinţi, nu suntem modele, nu putem să le facem o viaţă mai bună, cel puţin din punctul de vedere al formei fizice.
Mă trezesc la 4-4.30 dimineaţa, la 5 sunt la antrenament. Contează să te odihneşti bine. De la 5 la 7 dimineaţa e timpul ideal pentru a-l petrece cu noi înşine făcând sport. După aceea merg la birou, cu o altă energie. După masa şi seara stau cu familia.
Planul meu pentru la anul este să rămân un tătic bun, iar pe plan sportiv să ridic ştacheta.
Au apărut din ce în ce mai multe concursuri de alergat la care poţi participa. Alergătorii sunt nişte oameni simpatici şi, prin urmare, fac acest manifest : Ieşiţi şi alergaţi!”.
Ce înseamnă triplu ultratriaton – 11,4 km de înot, 540 de km de mers cu bicicleta, 126,6 kilometri de alergat
Ce înseamnă ultramaraton – se desfăşoară pe o distanţă mai mare de 42,4 km, fie de