Trebuie să recunosc, personal am aşteptat acest eveniment dată fiind prezenţa în capul de afiş a minunatei balerine Alina Cojocaru. Este artistul care îmbină graţia cu ingeniozitatea, talentul de excepţie cu profesionalismul înalt. Este artistul român care a izbândit! Prin muncă, prin perseverenţă, prin credinţă în propriul destin.
S-a afirmat cu demnitate în genul baletului academic pe treptele cele mai înalte ale artei coregrafice internaţionale. Acestea sunt motivele pentru care Alina Cojocaru este iubită, este stimată. Aşa a apărut şi de acestă dată la Bucureşti, în premiera baletului La Sylphide.
Baletul în sine este o relicvă istorică. Este primul balet romantic al secolului al XIX-lea. S-a păstrat inclusiv coregrafia originală, bătrână de peste un secol şi jumătate, coregrafie reluată acum de cunoscutul balerin Johan Kobborg. Aşa trebuie privită această reluare să o numim „premieră“, eveniment posibil, dar deloc necesar în contextul actual al baletului academic, la noi.
Alina Cojocaru şi Steven McRae în premiera „La Sylphide“, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti
O coregrafie care astăzi mai poate fi susţinută doar cu artişti de nivel excepţional, internaţional; aşa cum este Alina Cojocaru, cum este partenerul domniei sale, Steven McRae.
Este, indiscutabil, meritul corpului de balet al Operei bucureştene de a fi creat cadrul potrivit acestei preţioase apariţii artistice care este cea a Alinei Cojocaru.
Este un aspect care – o voi spune astfel ‒ nu i-a încălzit deloc pe instrumentiştii orchestrei primului teatru liric al ţării. S-a cântat neglijent, neatent, în afara ideii de supleţe ce priveşte calitatea sunetului, frazarea muzicală, ambele necesare susţinerii actului coregrafic.
În rest, o coregrafie vetustă în care departajarea planurilor real-magic nu este inspirat marcată, o pu
