Vineri, 6 decembrie, de Moş Nicolae, viitorul Centrul de Îngrijire şi Recuperare a Persoanelor cu Autism din Petroşani a primit pentru prima dată vizita a mai multor zeci de copii, însoţiţi de părinţii lor.
Vizita n-a fost una întâmplătoare, deoarece la viitorul centru (care este aproape finalizat, urmând ca din 2014 să funcţioneze) a venit Moş Nicolae! Care le-a adus copiilor câte o plasă mare şi grea cu dulciuri, sucuri şi fructe, încercând astfel să le aducă o mică bucurie.
Bineînţeles că Moşul n-a mai ajuns la centrul din Petroşani – nici n-avea cum, la câţi copii are de onorat în toată lumea, dar l-a însărcinat la modul cel mai serios pe Haralambie Vochiţoiu, senatorul PP-DD de Valea Jiului, să îl reprezinte. Acesta, sprijinit de colegii din cabinetul senatorial, în mod special de consilierul local Daniel Stepan, a distribuit personal cadourile copiilor, fericirea lor putându-se citi pe feţe în momentul primirii cadourilor.
„Mă simt foarte bine aici printre aceşti copii superbi, minunaţi, dar sunt foarte emoţionat din momentul când am simţit fericirea lor în clipa când au primit punga cu dulciuri şi fructe de la Moş Nicolae. Sper că am reuşit măcar pentru o zi sau pentru câteva clipe să le facem viaţa mai frumoasă acestor copii, care au atâta nevoie de sprijinul nostru al tuturor. Personal, le-am spus azi şi părinţilor, mă voi implica cu tot ce pot ca să le întind o mână de ajutor. Sper să fiu susţinut de toţi colegii din parlament ca, pe linie legislativă, să putem să acordăm oricând trebuie sau ni se solicită tot sprijinul acestor părinţi şi copii, ca să treacă mai uşor peste toate problemele pe care le au. Acest centru unde ne aflăm azi, care va fi funcţional din câte am înţeles din 2014, este binevenit, probabil că trebuia să existe mai de demult dar tot e bine şi acum cu condiţia să-i sprijinim, noi toţi, toată comunitatea, mult mai