Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a cerut, duminică, demisiile miniştrilor Radu Stroe şi Titus Corlăţean, din cauza faptului că aceştia au renunţat la un obiectiv de politică externă - aderarea la Schengen - fără a consulta populaţia.
"Faptul că premierul Victor Ponta l-a mandatat pe ministrul de Interne în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne să renunţe unilateral, în numele României, la obiectivul Schengen trebuie să se soldeze cu demisia ministrului de Externe şi a ministrului de Interne. Guvernul Ponta schimbă agenda externă a României fără să-i întrebe pe români şi fără să amortizeze costurile pe care amânarea la nesfârşit a accesului în Schengen le comportă. Dacă ar fi făcut un referendum, domnul Ponta şi domnul Antonescu, care susţine că putem trăi şi fără Schengen, ar fi constatat că o majoritate covârşitoare a Românilor vor să continuăm acest proces de integrare europeană", a declarat fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, într-o conferinţă de presă.
Este "foarte grav" că au renunţat la acest obiectiv naţional, întrucât Schengen înseamnă "ridicarea oricăror oprelişti în tot ceea ce priveşte transportul, circulaţia de mărfuri, de capital, de persoane, de firme", a mai spus Baconschi.
Fostul şef al diplomaţiei a mai criticat faptul că, din septembrie 2011, niciun ministru de externe nu s-a mai întâlnit, în reuniune bilaterală, cu secretarul american de stat. "John Kerry (secretarul american de stat - n.r.) a fost în regiune, nu s-a mai dus la Kiev, a vizitat Chişinăul şi n-a putut fi convins că trebuie să se oprească şi la Bucureşti. Titus Corlăţean l-a însoţit pe premierul Ponta la Washington, s-a pozat cu Ghiţă Mureşan, John Kerry era în oraş şi n-a putut obţine o întrevedere bilaterală pentru a putea evalua împreună stadiul Parteneriatului Strategic româno-american", a punctat Baconschi.
În opinia sa, Guvernul U