IAŞI. „Sunt o babă comunistă”, cartea lui Dan Lungu, nu prea mai are nevoie de prezentare. E probabil una dintre cele mai citite cărți ale ultimilor ani, a beneficiat de o ecranizare (în regia lui Stere Gulea) și, iată, acum, la Ateneul Tătărași, Lucian Dan Teodorovici, în postura de regizor, a pus-o în scenă. Să recunoaștem, un destin excelent pentru un roman contemporan care arde etapă după etapă întreptându-se spre raftul cărților …clasice.

Mărturisesc, nu am văzut filmul lui Stere Gulea, film creat pe baza unui scenariu semnat de același Lucian Dan Teodorovici. Din câte am înțeles, pentru montarea de la Ateneu, Lucian a realizat o dramatizare complet diferită, pe marginea căreia se cuvine să facem câteva observații.

În primul rând, dramatizarea cu pricina propune dezvoltarea unei singure felii biografice a personajului central: viața profesională a Emiliei, atmosfera din atelierul unde eroina își petrece șase zile din săptămână, așadar șase șeptimi din existență. Desigur, apar avantaje și dezavantaje ale acestei opțiuni. La capitolul avantaje poate fi trecut meritul adaptatorului de a dezvolta analitic o microlume care conține în ea suficienți indici încât să dea socoteală de macrolumea comunismului; partea conține în ea întregul. La dezavantaje, poate fi trecută o anume sărăcire a personajului, privit unilateral, dotat numai și numai cu „familia” de la serviciu; viața personală a Emiliei se estompează până la anulare, sau, dacă vrem, viața profesională este atât de personală încât personajul nu mai are nevoie de altceva.

Dintr-un plan secund, Teodorovici recuperează personajul reporterului-scriitor, amplificându-l și făcând din el un factor de declanșare al memoriei Emiliei. Întregul spectacol este structurat pe două dimensiuni: prezentul (dialogurile „babei comuniste” cu tânărul scriitor „douămiist”) și trecutul ce se decupează pe fundalul s