Liviu Voinea apreciază ca relevant că BNR nu a schimbat ţinta de inflaţie pentru anul viitor după ce s-a anunţat creşterea accizelor, dar îi sfătuieşte pe cei interesaţi de evoluţia preţurilor să-i întrebe pe şefii marilor companii petroliere şi să folosească răspunsul pentru a juca la bursă
"Întrebaţi şefii marilor companii petroliere dacă pot să vă dea o estimare, şi, dacă o să primiţi un răspuns, mergeţi şi jucaţi la bursă pe răspunsul ăsta (...) Am făcut un impact şi, după cum aţi văzut, BNR în urma introducerii acestei măsuri nu şi-a modificat ţinta de inflaţie. A rămas deci, cu tot cu impactul pe aceste măsuri, ţinta de inflaţie care este 2,5% plus minus 1%, şi continuă să fie respectată. Inflaţia va fi în interiorul intervalului maxim", a explicat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, într-o emisiune televizată, conform Mediafax.
El a ţinut să explice că bugetul pe 2014 nu este despre acciză, ci mai degrabă de cum se împart banii din acciză, ca şi din alte taxe, din TVA.
"Acest buget ia banii din acciză şi-i împarte. Dar ia banii şi din alte taxe, din TVA (...) Acciza a făcut parte dintr-un pachet mai mare negociat cu FMI. Înlocuirea accizei, amânarea accizei, orice astfel de variantă, trebuie să fie compensată de o altă măsură, fie pe partea de cheltuieli, fie pe partea de venitrui, prin altă măsură pe venituri. Situaţia în care ar creşte deficitul nu e acceptabilă", a afirmat Voinea.
În ceea ce priveşte suplimentarea fondurilor de la Ministerul Dezvoltării, ministrul a arătat că sumele alocate sunt mai mici decât în 2010 şi 2011, dacă se iau toate capitolele bugetare comparabile de la acel moment.
În acelaşi timp, ministrul delegat pentru Buget a aminitit că România s-a angajat prin tratatul de aderare la UE ca până la finele anului 2015 să asigure apă curentă şi canalizare pent