Şi în alte rânduri, inclusiv în campania electorală, Simona Bucura Oprescu a arătat cu degetul spre bătaia de joc a furnizorilor de utiliăţi care deţin monopol pe pietele în care activează.
Tema interpelării adresate ministrului Economiei este legată de modul în care societăţile furnizoare de utilităţi publice, în special de curent electric şi gaze naturale, relaţionează cu cetăţenii şi agenţii economici din judeţul nostru.
Interpelarea are la baza reacţiile primarilor Ion Georgescu din Mioveni şi Florian Rizea din Titesti care au arătat în repetate rânduri că societăţile respective abuzează, uneori, de poziţia lor dominantă de pe piaţă. Deputatul Simona Bucură Oprescu atrage atenţia că edilii, dar şi cetăţenii, sunt nemulţumiţi în special de faptul că societăţile furnizoare de gaze naturale şi energie electrică răspund foarte greu la sesizări şi intervin, de asemenea, cu destulă întârziere pentru remedierea unor avarii.
De asemenea, aceste societăţi nu mai au decât puncte de lucru în judeţul nostru, reducându-şi şi schemă de personal, "centrele de comandă" fiind în alte judeţe, acesta şi fiind unul dintre motivele pentru care se intervine cu întârziere.
În acest sens, deputatul Simona Bucură Oprescu a cerut ministrului Economiei să găsească soluţii, în concordanţă cu legislaţia în vigoare şi respectând principiul independenţei mediului privat, pentru că relaţia dintre furnizori şi cetăţeni, pe de o parte, şi firme, pe de altă partem, să fie îmbunătăţită în perioada care urmează, mai ales că ne aflăm în plin sezon rece.
"Desigur, fiecare companie este liberă să îşi stabilească propria politică de personal şi de acoperire a teritoriului cu echipe de intervenţie şi mijloace de preluare a sesizărilor. Când este vorba, însă, de servicii de utilitate publică de cea mai mare importantă, consider însă că trebuie ac