Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coreea de Nord a confirmat demiterea din functie a lui Jang Song-Thaek, unchiul liderului nord-coreean

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Coreea de Nord a confirmat, duminică, demiterea oficială a lui Jang Song Thaek, un unchi influent al liderului nord-coreean Kim Jong-un, pentru mai multe serii de acuzaţii printre care acte de corupţie şi consum de droguri, informează BBC.

Presa oficială nord-coreeană descrie destituirea din funcţie a lui Jang Song-Thaek ca fiind necesară din pricina actelor „criminale” pe care acesta le-a comis, fiind de asemenea şi conducătorul unei „facţiuni contra-revoluţionare”.

Decizia de a-l demite pe Jang Song-Thaek a fost luată după o întâlnire a Biroului politic al Partidului Muncitoresc.

„Grupul Song-Thaek a comis acţiuni împotriva partidului, contra-revoluţionare, fapte care au dus la slăbirea unităţii şi coeziunii partidului nostru”, a anunţat agenţia oficială de ştiri KCNA.

Influentul unchi al lui Kim Jong-un era apreciat ca un reformator în domeniul economic, cu o expertiză bogată în negocierile cu statul Chinez, unul dintre principalii aliaţi ai Phenianului.

Jang Song-Thaek a deţinut posturi de conducere în partidul de guvernământ precum şi funcţii în Comisia de Apărare Naţională a Coreei de Nord.

Potrivit unor informaţii transmise de Coreea de Sud, doi consilieri ai lui Song-Thaek au fost şi ei eliberaţi din funcţie şi pusi sub urmărire pentru fapte de corupţie.

Demiterea lui Jang Song-Thaek este una dintre cele mai mari schimbări la nivel politic din Coreea de Nord.

Recent, televiziunea nord-coreeană a realizat editări asupra unui documentar de unde au fost eliminate complet imagini cu Jang Song Thaek.

Citeşte şi:

Coreea de Nord l-a expulzat pe veteranul american arestat pentru „acte ostile“

Coreea de Nord a anunţat sâmbătă că l-a expulzat pe americanul Merrill Newman, în vârstă de 85 de ani, arestat la sfârşitul lui octombrie şi acuzat de infracţiuni comise în războiul intercoreean, relatează AFP. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 55 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 30 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 45 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°