Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îţi poţi asigura venituri suplimentare din agroturism, în Moldova

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din Moldova (ANTREC) consideră că Moldova ar fi vizitată de mai mulţi turişti străini, dacă ar fi alocate înlesniri la deschiderea şi promovarea caselor rurale.

Preşedintele ANTREC, Svetlana Lazăr, a menţionat că în Moldova casele rurale ar fi o soluţie pentru oamenii de la sat care, pe lângă salariu, ar putea obţine un venit suplimentar şi, în concluzie, ar putea să opteze să-şi dezvolte gospodăria în loc să plece la muncă peste hotare, relevă IPN.

Svetlana Lazăr a specificat că pentru obţinerea titlului de casă rurală gospodarii vor trebui să respecte norme sanitare stricte, să obţină instruirea necesară deservirii turiştilor. Totodată, vor trebui să deţină certificate de sănătate pentru persoanele implicate în deservirea turiştilor şi certificate de sănătate ale animalelor din curte de la care vor fi preluate produsele pentru preparare.

„Până în prezent nu putem depăşi această barieră de atitudine egală faţă de omul de la ţară, care primeşte oaspeţii în propria casă, şi cei care construiesc un hotel sau o pensiune turistică şi care investesc, dar şi câştigă mult. Am propus să introducem noţiunea de casă rurală, în care gospodarii deservesc turiştii ca şi oaspeţi în propria casă şi nu trebuie să facă raportări. Totodată, am propus să fie simplificată procedura de înregistrare a banilor pe care îi obţin”, a specificat Svetlana Lazăr.

Reprezentanţii asociaţiei au avut mai multe discuţii cu primarii de la sate şi în 99% din cazuri edili au spus că nu ar lua bani pentru această autorizaţie, astfel ca satele să se dezvolte şi oamenii să rămână acasă. „O astfel de afacere ar putea suplini veniturile ţăranilor. Totodată, casele rurale ar oferi preţuri mai mici de cazare şi le vom arăta cât de rentabil este să aibă venit de pe urma unui număr cât mai mare de turişti”, a subliniat Svetlana Laz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Peste 100.000 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot

Mediafax acum 55 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a ajuns la 100.000, la ora 17:10. Secţiile de votare din străinătate sunt deschise sâmbătă până la ora 21:00, iar duminică între orele 7:00 şi 21:00, ora locală. Votul în D

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum 27 minute
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum 2 ore
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Președintele AEP: „Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”. Cum decurge procesul de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că, până acum, nu s-a modificat ordinea candidaților din primul tur al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care mai sunt de numărat voturi din două sau trei județe,

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°