IAŞI. Viceprimarul Mihai Chirica a anunţat că parcarea de lângă Oficiul de Stare Civilă din Iaşi va fi inaugurată în cursul acestei luni.
Aceasta va deservi clienţii Complexului Hotelier Unirea, ai cărui administratori au concesionat terenul contra sumei de 25.000 euro pe an, dar şi locuitorii de la blocurile din Piaţa Unirii.
„Am făcut o propunere pentru locuitorii de la blocurile din zonă pentru un tichet promoţional de parcare, care va fi sub 2 lei pe zi. În paralel, pentru şoferii din afară, care vor dori să parcheze acolo, tariful va fi de 2 lei pe oră”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Parcarea de la Starea Civilă este prevăzută cu 85 de locuri de parcare în subteran şi cam tot atâtea în suprateran.