Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cele patru puncte mortale de pe traseele din Ceahlău

Publicat in Adevarul, marți 10 decembrie 2013 ·

Deşi nu se înscrie în munţii de peste 2.000 de metri din ţară, în masivul Ceahlău temperaturile resimţite de corpul uman pot ajunge şi la -100 de grade Celsius.

Condiţiile atmosferice din ultimele zile, în care vântul a înregistrat în anumite zone ale ţării şi 70-80km/h, au intensificat senzaţia de frig resimţită de oameni. Una dintre informaţiile prezentate periodic de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) este „harta indicelui de răcire“, o măsură a temperaturii pe care o simte omul în anumite condiţii.

În weekendul trecut, vineri, 6 decembrie, la prânz, pe vârful Toaca din Ceahlău (1.904 metri) au fost resimţite, conform datelor ANM, -74 de grade Celsius, deşi temperatura aerului era de -13,5 grade Celsius. Spre seară, s-a înregistrat un indice de răcire de -66 de grade Celsius, tot la -13,5 grade. Pe vârfuri cu mult mai înalte din ţară, valorile au fost mai reduse. Spre exemplu, pe vârful Omu (2.505 metri) s-au resimţit sâmbătă -51 de grade Celsius. „Sunt situaţii frecvente cu -20 de grade în termometre, iar dacă bate vântul se poate ajunge şi la un indice de răcire de -100 de grade Celsius“, explică Dan Miron, şeful staţiei meteo de pe vârful Toaca.

Îngheţi în mai puţin de un minut

Temperatura resimţită de om în condiţii de ger combinate cu vânt este una din preocupările de câţiva ani ale şefului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef. „Noi de peste zece ani lucrăm cu un indicator denumit «wind chill», după termenul folosit de armata americană. Acesta reprezintă puterea de îngheţ a vântului asupra celulei biologice“, spune Raul Papalicef. Foto Iarna pe muntele Ceahlău

„Dacă temperatura scade până la -32 de grade, iar viteza vântului are o medie de 48-50 km/h, echipele vor fi expuse la o temperatură de aproximativ - 58 de grade Celsius, la care suprafeţele de corp neprotejate îngheaţă în 30 de secund

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 21 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 22 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°