Toma Zahori este doar unul dintre zecile de oameni din Petroşani care-şi câştigă traiul colectând sticle de plastic din containerele din Aeroport. Susţine că are doar 47 de ani, deşi arată mult mai în vârstă, și spune că nu a muncit o zi din viaţa lui într-un cadru organizat, iar carte de muncă sau alte documente susţine că nici n-a văzut cum arată.
„Eu vin din zona Mureşului, acolo n-am avut parte de carte, de fapt am fugit de şcoală, doar clasa întâi şi a doua le-am făcut integral, în rest doar frânturi de şcoală… Am crescut doar cu bunica, pe părinţi i-am văzut când eram mic, ne-au părăsit plecând cu o căruţă în lume, n-au mai venit niciodată acasă, la mine şi la cei doi fraţii de care nu mai ştiu mare lucru. Am muncit ca zilier la munca câmpului şi la animale”.
De anul acesta trăieşte în Vale, doarme într-un coteţ „undeva pe marginea Jiului, de fapt casa mea şi a prietenului cu care am venit şi cu care m-am întâlnit în gară la Simeria”.
Adus, cum spunea, de un „prieten” în Petroşani, Toma susţine că faţă de zona de unde provine, „un sat mureşean ce aparţine de comuna Ceuaşu de Câmpie”, la Petroşani se descurcă cu traiul şi iarna. „Aici găsesc sticle de plastic şi le duc la centrul de colectare. Dacă umplu trei-patru saci trăiesc câteva zile, şi tot aşa. În plus mai îmi dă unul-altul de mâncare, ba chiar şi ceva de băut acum de sărbători. Acolo, acum iarna aş trăi numai din cerşit. Probabil că aş muri de foame deoarece pe sate nu prea e de lucru, poate la tăiatul lemnelor, dar şi asta e rar”.
L-am întrebat dacă a trecut pe la primărie să se înregistreze şi dacă nu încearcă să caute ceva de lucru. Ne-a spus că nici nu se pune problema, că în primăvară pleacă la agricultură în apropiere de satul lui, la Sibiu, cu oile, iar de angajat nu poate să se angajeze deoarece n-are acte şi nici şcoală sau diplome. Într-adevăr, un caz m
