IAŞI. Cei 20 de comercianţi care au cerut avize pentru comercializarea braziilor în pieţele din Iaşi vor începe vânzarea acestora din cursul acestei săptămâni.
Brazii ce vor fi comercializaţi n această iarnă la Iaşi sunt atât din producţie autohtonă, cât şi din import.
Aceştia se vor comercializa în pieţele Dacia,Hala Centrală, Independenţei, CUG, Nicolina şi Alexandru cel Bun.
„De sărbători, programul pieţelor agroalimentare din municipiu va fi sistat de Crăciun, pe 25 decembrie 2013, şi va fi reluat a doua zi, joi, 26 decembrie 2013, între orele 7.00-15.00. De asemenea, pieţele vor fi închise şi în prima zi a anului viitor, şi vor fi redeschise, în acelaşi interval orar, pe data de 2 ianuarie 2014”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.