Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere Parlamentului European (PE) ridicarea imunităţii fostului ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, transmit sursele de presă.
În data de 27 septembrie, Silaghi a fost audiat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 200.000 de euro de la Nelu Iordache pentru a interveni la persoane cu funcţii de decizie din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
DNA anunţa, pe 12 septembrie, că a început urmărirea penală în cazul lui Silaghi, acuzat că a intervenit la funcţionari din cadrul CNADNR, pentru ca instituţia să efectueze în termen plăţile aferente contractelor încheiate cu societatea Romstrade, dar şi pentru continuarea derulării contractelor, deşi termenele lucrărilor erau întârziate.
F.A. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere Parlamentului European (PE) ridicarea imunităţii fostului ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, transmit sursele de presă.

F.A.