Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat în cazul a 62 de aleși locali din județele Galați, Gorj, Satu Mare și Teleorman că sunt incompatibili, unii sunt în conflict de interese precum și trei acuzați de fals în declarații. Sursa: CODRIN PRISECARU
62 de primari și viceprimari au fost descoperiți ca fiind incompatibili deoarece au deținut concomitent funcții de administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale. Un consilier local a fost găsit în conflict de interese după ce a votat pentru finanțarea unei fundații la care el era vicepreședinte.
Cei 62 incompatibili
Lista nominală a celor 62 de aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese precum și posibila sărvârșire a infracțiunii de fals în declarații: Costel Dorel Coica, primar al municipiului Satu Mare, Vasile Mitrașca primar al orașului Tășnad, Marian Gheorghe, primar al comunei Săuca, Daniel Bela Balogh, primar al comunei Craidorolț, Florinel Andreica, primar al comunei Crucișor, Mihai Ghetina, primar al comunei Doba, Silviu Gelu Zetea, primar al comunei Medieșu Aurit, Ioan Gurzău Bartok, primar al comunei Beltiug, Ioan Zoltan Kardosi, primar al comunei Sanislău, Ștefan Doboș, primar al comunei Micula, Zoltan Kiss, primar al comunei Berveni, Ferencz Levente Zoltan, primar al comunei Săcășeni, Alexandru Ludroczki, primar al comunei Orașu Nou, Simon Levente, primar al comunei Porumbești, Mihai Găman, primar al comunei Dorolț, Iosif Nagy primar al comunei Păulești, Ludovic Iuhasz, primar al comunei Vetiș, Eugen Kovacs, primar al municipiului Carei, Iosif Mellau, primar al comunei Urziceni, Gheorghe Otto Marchiș, primar al comunei Petrești, Gabor Fezer, primar al comunei Tiream, Gheorghe Nicolae Gyakon, primar al comunei Tu