Marţi dimineaţa, consilierii locali vulcăneni au fost convocaţi la o şedinţă extraordinară cu un singur proiect de hotărâre la ordinea de zi.
Acesta s-a referit
la “modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.79/2013”. Modificarea a fost necesară, aşa cum am aflat din articolul 1 (1), în vederea înfiinţării Biroului de Administrare Cinematograf “Luceafărul”, în cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan.
Cu alte cuvinte,
ca să fie create locuri pentru personalul care va munci la cinematograf, a fost nevoie să se taie, adică să se desfiinţeze, alte posturi. În acest sens, nota de fundamentare vorbeşte despre desfiinţarea a două funcţii de educator la Centrul de Educaţie Şansa, de două funcţii contractuale de muncitor calificat (lăcătuş) de la Administrarea Pieţelor şi Târgurilor, a unei funcţii contractuale de referent în cadrul aceluiaşi serviciu amintit mai înainte, de desfiinţarea unei funcţii contractuale de muncitor calificat (lăcătuş) în cadrul Compartimentului Administrare-Deservire şi a unei funcţii contractuale de muncitor calificat (bucătar) la Cantina de Ajutor Social.
Toate funcţiile astea
contractuale au fost desfiinţate, pentru a fi înfiinţate altele noi. Şapte la număr: şef birou, inginer proiecţie, casier, controlor bilete, plasator sală, supraveghetor sală şi îngrijitor. Toţi aceştia, de la primul şi până la ultimul, doar nişte funcţii, până când se vor cunoaşte numele persoanelor care le vor ocupa, ne vor asigura, de după 24 ianuarie încolo, vizionarea plăcută a spectacolelor de cinema de la “Luceafărul”.
Marţi dimineaţa, consilierii locali vulcăneni au fost convocaţi la o şedinţă extraordinară cu un singur proiect de hotărâre la or