Dacă vă uitati peste clasamentul italian, o să vedeţi Verona pe locul 6. A fost şi pe 5, şi mai putea fi dacă săptămânile trecute nu pierdea trei meciuri la rând. Dacă deschideţi pagina echipei sau dacă aveţi curiozitatea de a urmări rezumatele din Il Calcio, o să observaţi că antrenorul veronezilor e Andrea Mandorlini. Pentru cei mai albiţi la tâmple, el e mijlocaşul de închidere care l-a ţinut pe Hagi într-un Sportul-Inter 1-0, în 1984. Pentru ceilalţi, mult mai tineri, e doar antrenorul care a luat campionatul cu CFR în 2010.
Jucătorul Mandorlini a fost o furnică numai bună de strâns provizii pentru iarnă într-o echipă a Interului în care greierii spectacolului erau Altobelli, Rummenigge sau irlandezul Liam Brady, fostul half al lui Arsenal. Antrenorul Mandorlini nu era chiar un nimeni în 2009, când a venit în România. Avea deja aproape 50 de ani şi trecuse pe la Bologna, Padova sau Siena. Mai mult şi mai sus decât Zenga sau Bergodi, pentru care România a fost rampa de lansare.
La CFR a început cu o înfrângere clară, 0-2 la Vaslui, în etapa a 14-a a acelui sezon. În etapa a 34-a câştiga al doilea titlu din istoria clubului. Peste câteva zile îşi adjudeca şi Cupa după o finală norocoasă, la penalty-uri, cu acelaşi Vaslui. Iar peste altă lună, lua şi Supercupa, în faţa Urziceniului.
Trei trofee în doar câteva săptămâni s-au dovedit insuficiente. Mandorlini a căzut greu la stomac vedetelor de plastilină din vestiar. Un antrenor italian, care nu murea de dragul portughezilor. Sifoanele s-au deşertat, ca de obicei, mai întâi la preşedinte, apoi la patron. Din câte se aude, aceştia i-au dat credit celui care le adusese trofeele. Sifoanele au găsit altă cale. În Regie, în faţa nou-promovatei Sportul, câţiva băieţi de bine au avut grijă să ia cartonaşe, să se dea cap în cap şi să scape adversarii din marcaj. A fost 3-0 pent
