Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Un tânăr de 21 de ani s-a aruncat de la etajul nouă al unui bloc din Deva

Publicat in Adevarul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Cadavrul unui tânăr de 21 de ani a fost descoperit în pasajul de trecere al unui bloc din municipiul Deva. Miercuri dimineaţă, Iulian Acatrinei s-a aruncat de la etajul nouă al turnului, iar în cădere s-a prăbuşit şi peste conducta de gaz din luminator şi a distrus-o. Apropiaţii deveanului spun că nu ştiu ce l-a determinat pe acesta să se sinucidă.

Iulian Acatrinei a murit pe loc în urma impactului cu solul, însă trupul său a fost găsit abia după două ore.

Locatarii blocului din Deva în care se produs tragedia au sunat la 112, după ce au simţit miros puternic de gaz metan, în casa scării. În timp ce căutau sursa fisurii conductei de gaz metan, au făcut descoperirea şocantă. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieţii tânărului.

„Avea deja pete cadaverice pe el”, spune Ion Moraru, unul dintre paramedicii care au ajuns la faţa locului, în urma apelului la 112.

„Victima aflată în iluminator prezenta traumatisme grave generate de căderea de la înălţime, medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă declarând decesul acesteia. Alimentarea cu gaz a fost întreruptă până la remedierea avariei cauzată de impact”, a declarat căpitanul Anemona Doda, de la ISU Hunedoara.

Anchetatorii au exclus ipoteza unei crime. „Nu a fost găsit un bilet de adio asupra tânărului. Nu s-a stabilit care au fost motivele gestului său”, a spus Bogdan Niţu, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. Tânărul care s-a sinucis marţi nu locuia în blocul unde a avut loc tragedia. Familia sa a fost sunată de poliţişti de pe telefonul găsit asupra acestuia. Tatăl deveanului a fost chemat să identifice cadavrul, care a fost transportat la morga Spitalului Judeţean din Deva. Apropiaţii victimei nu îşi pot explica gestul acestuia. Iulian era mai retras, nu lucra, nu avea iubită, însă nu manifestase până atunci tend

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°