Acum cateva saptamani, mi-am luat un bilet la loteria locala, in Myanmar, ca sa am ce scrie pe blog. Ca sa vezi minune, am castigat vreo 2 milioane de USD. In moneda locala, ar fi vreo 2 miliarde de Kyats. Sau, prescurtat, 20.000 Lek. O mica avere. Sigur, nu mai am biletul, ca l-am predat la loterie atunci cand m-am dus sa-mi revendic premiul. Nu mai am, din pacate, nici fituica in care se anunta castigatorii, un fel de foaie de ziar care apare o data pe luna si se vinde cu 50 Kyats la orice colt de strada ($0,05). Ar fi fost o amintire frumoasa, dar ma consoleaza gandul ca pot oricand sa-mi iau alta fituica similara. Nu-i ca si cand as face diferenta, oricum e in burmeza. Inclusiv cifrele. Pe langa acest gand, desigur, ma consoleaza si banii.
Denominarile locale nu sunt foarte avantajoase pentru tranzactiile cu sume mari, cea mai mare bancnota, cea de 5000 Kyats, fiind echivalentul a $5. Deh, baietii au trebuit sa faca mai multe ture. In plus, banii au ajuns sa-mi ocupe o debara plus spatiul disponibil sub 2 paturi. Sigur, i-am depus la un moment dat la banca, unde sunt in siguranta sub ochii vigilenti ai paznicilor inarmati pana in dinti.
Intebarea de baraj ramane, totusi, ce fac cu ei? Ii pot scoate din tara, nu fara batai de cap, e drept. Dar, fiind baiat descurcaret, cu acces la conturi in Hong Kong, Singapore si prin alte locuri exotice, plus, desigur, in cateva tari de pe batranul continent, nu mecanica financiara ar fi marea mea problema in viata, ci destinatia. Am citit zilele trecute, cu mare interes, faptul ca Romania nu mai impoziteaza veniturile obtinute la jocurile de noroc, astfel incat se pare ca solutia logica este sa-mi repatriez banii. As putea merge frumusel la finante sa-i declar, iar tanti de la ghiseu ar zambi intelegator, urandu-mi sa-i cheltui sanatos, deoarece este mult prea complicat sa-mi calculeze impozit pe ei, asa
