Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul, indiferent la modificarea Codului Penal

Publicat in Mesagerul de BN, vineri 13 decembrie 2013 ·

-AA+A

Leul, indiferent la modificarea Codului Penal Moneda naţională s-a apreciat joi în faţa principalelor valute, pe o piaţă valutară liniştită, indiferentă la ceea ce se petrece în Parlament. Cursul euro a coborât de la 4,4530 la 4,4527 lei, într-o şedinţă foarte calmă, în care tranzacţiile s-au realizat la un minim de 4,4510 şi un maxim de 4,4550 lei, iar cotaţiile de la ora 14.00 erau de 4,4510 – 4,4540 lei. Cursul dolarului american a scăzut de la 3,2361 la 3,2332 lei, ceea ce reprezintă un nou minim începând cu 30 octombrie, evoluţie datorată deprecierii monedei americane faţă de cea europeană. Francul elveţian, care a urcat miercuri la 3,6460 lei, un nou maxim faţă de finalul lui septembrie, cobora la 3,6438 lei.

Monedele din regiune înregistrau mişcări diferite faţă de euro. Cea poloneză se aprecia la 4,181 – 4,188 zloţi, însă cea maghiară se deprecia la 302,7 – 303,5 forinţi, semn că investitorii nu sunt foarte mulţumiţi de politica guvernului şi a băncii centrale de la Budapesta. Perechea euro/dolar a crescut miercuri seară la 1,3811 dolari, cel mai ridicat nivel al ultimelor şase săptămâni, ca o consecinţă, conform dealerilor, a repatrierilor de profit ale companiilor din zona euro.

Joi, euro cobora spre 1,3770 dolari, evoluţie determinată de reducerea, în octombrie, a producţiei industriale din zona euro, care a luat prin surprindere investitorii. Pieţele continuă să aştepte întâlnirea comitetului monetar al Rezervei Federale americane, care se va desfăşura săptămâna viitoare, unde urmează să fie discutat programul de relaxare cantitativă.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3770 – 1,3799 dolari, iar uncia de aur scădea de la 1.256 la 1.239 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 15.00.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 ste

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 12 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum o ora
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 9 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 10 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 12 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°